luni, 17 august 2020

Pui in crusta de cascaval

Bun gasit :)
O noua reteta facuta la un loc de munca cu mare drag atat pentru adulti cat si pentru copiii pe care ii aveam la masa zilnic ,o reteta apreciata de multe persoane si care exista si acum in acel loc in Cluj .




















Pentru 4 persoane aveti nevoie de :

2 bucati piept de pui
100 gr cascaval ras
50 gr pasta tomate
100 gr pesmet
sare ,piper ,boia si o lg ulei


Carnea de pui se taie felii ca si la snitele ,se condimenteaza cu sare ,piper ,boia si putin ulei .Se lasa deoparte .Se pregateste compozitia pentru panerat .Pesmetul se amesteca cu cascavalul ras si pasta de tomate .Se poate pune si bulion dar cantitate mai mica (este mai lichid decat pasta si trebuie sa va iasa un amestec numai bun de panerat carnea ).
Se ia cate o bucata si se da prin acesta compozitie ,apoi se pun in tava una langa cealalta .In tava puneti foarte putin ulei doar cat sa o ungeti .Se dau la cuptor in jur de 45 de minute la 160 gr ,
Dupa 30 minute se intorc si se lasa din nou restul timpului.Se poate verifica din cand in cand cu o furculita ,daca intra usor in carne atunci e facuta .O reteta usor de facut si care este recomandata celor care nu mananca prajit .

Se serveste cu cartofi dupa plac


Pofta buna si spor la gatit !

duminică, 16 august 2020

Cornulete cu muschi file si susan

O noua reteta care pare destul de complicata la inceput dar e atat de simpla ca o faceti foarte repede si aceste mini cornulete sunt foarte fragede si gustoase .





















Pentru aproximativ 25-30 bucati aveti nevoie de :


150 gr unt
150 gr branza dulce de vaca
200 gr faina alba (+50 gr pentru intins foaia )
un varf cutit sare
in jur de 10-12 felii muschi file (se poate pune si bacon )
un ou
seminte susan (cam un pahar mic )


Se amesteca untul cu sarea si branza ,se adauga faina si se framanta pana se obtine un aluat omogen .Se pune in folie si se lasa la rece in frigider cam 3 ore .Se ia aluatul ,se taie in doua si se intinde o foaie rotunda .Impartiti in 8 parti egale (la fel se procedeaza si cu aluatul al doilea )  apoi pe fiecare felie o jumatate de muschi file (se taie pe lung ).Se ruleaza si se pun in tava .
Se unge fiecare cornulet cu oua batut si se presara deasupra susan .Mie mi-a iesit  tava mare de la cuptor plina .Se coc la 160  Grade in jur de 25-30 minute .Sunt foarte bune si cu siguranta voi mai face .

Pofta buna si spor la gatit !

sâmbătă, 15 august 2020

Orez cu legume si pui

Azi am pregatit ceva bun ,cred ca multi dintre noi facem aceasta reteta cel putin o data pe saptamana ,chiar daca e foarte simplu de facut si o stiu multi  ma gandeam sa o postez cu gandul ca va dau idei de gatit :)














Pentru 4 persoane aveti nevoie de :

200 gr orez
2 morcovi potriviti (sau unul mai mare )
o l-ta vegeta (de care va place sau daca nu folositi puteti inlocui cu sare )
100 gr mazare verde
2 lg ulei
patrunjel verde


Orezul se spala bine in mai multe ape apoi se pune la fiert in apa cu putina sare (vegeta ) eu pun ca ii da un gust bun .Mazarea se fierbe dar sa nu se inmoaie prea mult.Morcovii se razuiesc cat mai fin .
Dupa fierberea orezului  ,se calesc morcovii ,se adauga mazarea si la urma orezul ,se amesteca usor ,se condimenteaza cu sare si piper (daca mai este nevoie ) ,decor patrunjel verde .
Eu am servit azi cu pui prajit ,dar merge foarte bine si cu friptura de porc ,nuggetts ,etc


Pofta buna si spor la gatit !

vineri, 14 august 2020

Vis de Vara

Am acceptat sa fac parte dintr-un proiect tare dragut organizat de firma Coseli si am inventat o noua reteta special pentru ei ,este o combinatie de dulce cu acrisor iar rezultatul se vede in fotografii .


Pentru blat aveti nevoie de :

5 oua
5 lg zahar
3 lg faina alba
2 lg cacao Coseli
un varf cutit praf de copt Coseli
un varf cutit sare
esente Coseli (am pus din toate 3 sticlutele cate putin )


















Albusurile se bat spuma tare ,se adauga pe rand zaharul ,galbenusurile ,esenta de vanilie ,sarea si la final faina alba amestecata cu cacaua .
Eu am facut sub forma de tort acesta reteta ,se poate face si in tava potrivita .Se da la cuptor la 160 gr aproximativ 20 de minute .


Crema :

200 ml frisca (se bate separat )
3 albusuri de ou (se bat spuma tare la care se adauga 3 lg zahar pudra )
3 l-te gelatina (inmuiate bine in apa calduta )
esenta de vanilie Coseli


Glazura :

1 plic budinca vanilie +500 ml suc de portocale
(se prepara conform instructiunilor de pe ambalaj , in loc de lapte se pune suc +2-3 lg zahar )



Blatul de cacao se lasa sa se raceasca complet .Se ia o farfurie intinsa sau un platou ,se pune forma de la tort ,blatul ,se insiropeaza (nu foarte mult ) ,se intinde crema uniform si se da la rece cateva ore .
Se pune deasupra budinca dar dupa ce crema este tare si budinca sa fie numai calduta .Se lasa la rece din nou pana se intareste .Se decoreaza dupa gustul fiecaruia .Eu am les putina frisca batuta +colorant alimentar si bomboane colorate .


Pofta buna si spor la gatit !

miercuri, 24 iunie 2020

Lipii pufoase cu branza de burduf

Avand pofta de lipii cu branza am inventat o noua reteta ,aceste lipii raman si a doua zi moi si pufoase ,doar incalzite putin si parca sunt facute atunci .
Eu am framantat  aluat mai mult si doar 10 lipii am facut iar restul l-am pus la gheata ,cand aveti pofta doar scoateti aluatul ,il lasati la temperatura camerei si faceti din nou aceste lipii delicioase .Se pot umple cu ce doriti ,noua ne plac tare mult cu branza de burduf .Se pot umple cu branza dulce ,telemea ,sunca si cascaval .etc




800 gr faina
3 lg smantana
2 lg ulei
1/2 l-ta sare
1 l-ta zahar
un cub mic drojdie
apa calduta  (cam 2 cani )

Se dizolva drojdia intr-o cana de apa calda ,se pune jumatate din faina intr-un castron ,se adauga zaharul ,sarea ,uleiul si smantana ,se amesteca bine toate si dupa ce se adauga restul de apa calda se pune faina cate putin pana va iese un aluat moale ca de cozonac.Se lasa la dospit cam 30 de minute .Se ia cate o bucata mica din aluat ,se intinde ,se pune in mijloc branza si se impatura .Cu un sucitor se intinde usor sa fie ca o placinta subtire .Se coc in tigaie cu capac .Se intorc de cateva ori pana se prajeste bine lipia .Nu este nevoie de ulei in tigaie deloc .Sunt moi ,pufoase si delicioase .

Pofta buna si spor la gatit !

Tort de vara racoros cu lamaie

In ultima perioada nu prea am facut tort cu crema si ieri am spus ca era cazul sa mai inventez ceva asa ca am inceput ceva si a iesit ..altceva :)) dar finalul merita mai ales ca nu a mai ramas decat putin din tort sa fac si cateva poze :))


Am inceput cu piscoturi pentru fetita mea si apoi am zis sa fac si un tort rece asa ca de vara daca tot am din ce .






Cam 10 bucati piscoturi
un plic crema de lamaie Dr Oetker
3 l-te gelatina
200 gr smantana fermentata
coaja rasa de lamaie
3 lg dulceata de stafide
un plic budinca vanilie
500 ml suc de portocale





Am ales o forma detasabila de tort ,am pus o parte din piscoturi pe fundul tavii.Crema am pregatit-o cum scrie pe ambalaj si am adaugat la urma smantana ,am mixat-o cateva minute si la final coaja rasa de lamaie si gelatina inmuiata bine in putina apa calda .Se amesteca din nou cateva minute pentru a se omogeniza gelatina si am adaugat crema peste piscoturi .Se lasa la rece cam 30 minute .Se prepara budinca cu suc ,se lasa deoparte .Se ia tortul de la rece ,se pune din nou un rand de piscoturi ,dulceata deasupra si budinca la final .Se lasa la rece in forma pana a doua zi .
Eu nu am mai avut rabdare si am taiat-o sa vad cum a iesit  :)) E un tort care se face destul de repede iar combinatia dintre dulce ,acrisor este una foarte reusita .

P.S Pentru cei care se intreaba cum este dulceata de stafide ,sa stiti ca exista pom fructifer numit Stafid :) Va las si o poza ca sa vedeti cum sunt ...eu va zic sincer ca minunate



Pofta buna si spor va doresc !


miercuri, 3 iunie 2020

Sirop de soc (pentru iarna )

Este anotimpul florilor de soc si pe langa bine cunoscuta socata dulce si aromata ma gandeam sa fac si un sirop de soc pentru zilele reci de iarna ,asa ca am facut si acum va las si reteta scrisa ,poate o faceti si voi










1 kg flori de soc
2 kg zahar
2 L apa
o lamaie mare sau 2 mai mici (fara coaja alba ca e amara )
2 plicuri sare de lamaie
Daca vreti sa puneti si conservant o puteti face eu am ales sa nu pun .




Florile de soc se spala bine in mai multe ape ,se lasa deoparte .Apa cu zaharul si sarea de lamaie se pun pe foc si se lasa doar cat sa se topeasca zaharul.Se ia si se adauga lamaile curatate de coaja alba ,taiate felii .Se pune aceasta apa cu zahar peste florile de soc ,un capac deasupra si se lasa la frigider 2 zile ,se amesteca din cand in cand .Se strecoara prin tifon si se pune in sticle ,inchise bine si in camara pe un raft aranjate frumos .


Spor sa aveti !!!